O lume aparte

iunie 29, 2016

Un lanţ îngust de insule, o cultură şi o civilizaţie neatinsă zeci de ani de influenţă straină, o lume care aşteaptă să fie descoperită, savurată şi apreciată, de la insula „rece” Hokkaido din nord, temperatele Honshu şi Shikoku şi însorita Kyushu în sud, Japonia îţi oferă experienţe unice. Cartierele generale ale vacanţei sunt stabilite: Tokyo, respectiv Kyoto. Trebuie doar sa dezlegăm puţin câte puţin misterul lumii nipone. Rucsacul, harta şi umbrela răspund prezent, restul… cu siguranţă, ne aşteaptă…. Pornim prin Tokyo.

Cel mai important obiectiv pe care îl vizităm este reşedinţa imperială. Palatul Imperial din Tokyo se află pe locul fostului castel Edo-jo, o fortăreaţă în ruină din secolul al XIV-lea, restaurată de shogunul Tokugawa leyasu în 1590. La mijlocul secolului al XVII-lea era cel mai mare castel din lume, distrus de incendii repetate, reconstruit de nenumărate ori ca mai apoi să fie dărâmat în 1868 pentru construcţia unuia nou, finalizat în 1888 în cinstea împăratului Meiji. Zidurile masive şi şanţurile cu apă din jurul său fac parte din complexul original Edo-jo, ca şi poarta restaurata Otemon, care se află dincolo de faimosul pod de acces Nijubashi şi Grădina Răsăriteana. Pe lângă un peisaj elegant, cu iazuri şi pini, grădina cuprinde Palatul Imperial şi Clădirea celor 100 de Gărzi.

1

Sfat: vizitarea palatului este deschisă publicului doar pe 2 ianuarie şi pe 23 decembrie (de ziua împăratului). Restul ansamblului imperial se poate vizita cu o rezervare prealabilă.

Meiji Shrine” (Templul Meiji), aflat în districtul Shibuya, un templu şintoist, dedicat spiritelor Împăratului Meiji şi soţiei sale, Împărăteasa Shoke. Templul se află în Parcul Yoyogi – koen, un parc foarte mare şi deosebit de frumos, cu copaci bătrâni şi maiestuoşi, cu porţi imense din lemn la fiecare intrare, cu diverse colecţii de butoaie cu sake şi vin, donate de adepţii religiei atunci când a fost construit templul precum şi pavilioane dedicate rugăciunilor scrise pe plăcuțe de lemn, echivalentul acatistelor noastre.  La intrarea în templele japoneze (atât la cele şintoiste cât şi la cele budiste) se află un mic pavilion de purificare prin spălare, ritual numit temizu: iei apa dintr-o cuvă mare, cu nişte linguri de lemn şi te speli pe braţe şi pe faţă pentru a te purifica înainte de rugăciune.

 2

Harajuku, o zonă foarte iubită de locuitorii tineri ai capitalei, cu celebra Takeshita dori “strada cu nebuni”, aşa cum este alintată de către localnici, datorită faptului că pe aici se plimbă japonezi costumaţi în personaje de poveste, diferite animale, prinţi şi prinţese…un adevărat spectacol de sunet, mişcări şi culori.

3

Shinjuku, cea mai importantă zonă administrativă şi corporatistă a capitalei nipone… din toate părţile te înconjoară ameninţători zgârie-nori uriaşi, de toate dimensiunile şi formele, toți gri şi apăsători. Cartierul este dominat de Tokyo Metropolitan Government Building – sediul central al administraţiei guvernamentale nipone. Tot în Shinjuku se află şi cea mai aglomerată staţie feroviară şi de metrou, staţie devenită un adevărat centru comericial datorită multitudinii de magazine. Shinjuku este şi zona cu cei mai mulţi locuitori străini din Tokyo.

4

Clipele trec fară sa ne dăm seama, vizităm …. Colina Ueno (astăzi Parcul Ueno), cu numeroasele sale altare şi temple ridicate de shogunii Tokugawa; faimos pentru cireşii săi, a fost locul preferat al aristrocraţilor pentru Hanami, “privitul florilor”, un obicei elegant si rafinat, în perioada Edo: doamnele si domnii îmbracaţi în kimono, îşi petreceau timpul la picnic, perioadă în care petalele de flori de cireş (sakura) cadeau asupra lor.  Astăzi, Hanami reprezintă un fenomen social în Japonia, oamenii călătorind spre zonele importante de “hanami” între începutul lunii aprilie în sudul insulei Honshu şi mijlocul lunii mai în insula Hokkaido. Florile de cireş simbolizează sărbătoarea, fertilitatea si fericirea. Petrecerile “Hanami” aduc veselie în toata Japonia. Japonezii cinstesc această sărbatoare cu sushi (mâncare specifică bucatariei japoneze – principalul ingredient fiind orezul, combinat cu diferite alte ingrediente în stare crudă sau gătită, cum ar fi peştele), sake (băutură alcoolică produsă din orez) şi bere, alături de familie şi prieteni. Turiştii străini sunt adesea invitaţi să li se alăture.

Sfat pentru cei care vizitează primăvara Japonia, nu trebuie ratat acest spectacol de culoare.

Akihabara – “Orasul Electric”, unul dintre cele mai animate cartiere comerciale din Tokyo, un amestec de vânzatori de electronice, magazine DVD, hardware si software. Acest “bazar” al secolului al XXI-lea este patria acelor otaku, fani zeloşi care au ajutat Japonia să facă din industria componentelor electronice un fenomen global. În Akihabara, ai şanse să asişti la desfaşurarea Kasapurei, jocul costumelor, o distracţie tot mai răspândită, în care iubitorii de desene animate, jocuri video şi filme, poartă hainele personajelor lor favorite.

5

 

Rikugien garden, situată în nordului oraşului Tokyo, este considerată reprezentativă pentru conceptul de grădină tradiţională japoneză. Construită în jurul anului 1700, grădina Rikugien înseamnă „grădina celor şase poeme” şi reproduce în miniatură 88 de scene din poeme celebre. Grădina este un bun exemplu de grădină din perioada Edo. Lacul acestei grădini este înconjurat de zone înverzite, de plante minuţios aranjate, poduri de lemn sau piatră, felinare din piatră, zone împădurite, toate conectate printr-o rețea de trasee. Elementele sale au fiecare o însemnătate în cultura japoneză: Apa (lacul), un rol bine definit, pretext pentru un pod, delimitare pentru insule, mediu acvatic pentru peştii coloraţi sau element de decor, dar şi o încărcătură filosofică: poate reprezenta trecerea timpului prin curgerea sa, de a delimita două lumi diferite – podurile reprezentând trecerea între acestea. Sunetul cascadei are menirea de a linişti spiritul, de a ajuta privitorul să işi limpezească mintea şi să işi recapete armonia interioară. Aleea, un alt element important. Pietrele de păşit trebuie să fie de o culoare ternă, care să nu abată atenţia de la peisaj, aşezarea lor, mai dese sau mai rare, poate influenţa subtil ritmul paşilor trecătorului. Aleile sunt gândite pentru o singură persoană, cel mult două, cei doi vor merge cuviincios unul după celălalt – bărbatul urmat de femeie, maestrul urmat de ucenic, etc. Podul –  poate fi din lemn sau din piatră, uşor arcuit. El nu este doar un mijloc de a depaşi un obstacol, ci reprezintă şi trecerea dintr-o lume într-alta. Felinarul de piatră – tradiţional este cioplit în granit, acoperit parţial de muşchi verzi, ca să accentueze patina vremii; felinarele aşezate la întretăierea aleilor trebuie să aibă fante care să permită flăcării să fie văzută din toate direcţiile din care se poate ajunge acolo, în timp ce altele, care trebuie să marcheze un singur punct, au o singură fantă, îndreptată spre locul în care ar trebui să se oprească privitorul. Rolul său este de a ghida discret în noapte, de a risipi întunericul doar atât cât să facă mersul sigur, fără a tulbura misterul umbrelor.

6

7

Sfat: perioada cea mai bună pentru a vizita o gradină japoneză este primăvara când înfloresc cireşii sau toamna, atunci când numeroasele specii de copacii transformă grădina într-o spectaculoasă paletă de culori.

Asakusa, centrul vechi al oraşului, rămane districtul cel mai plin de culoare şi obiceiuri tradiţionale. Peisajele cele mai frumoase sunt cele din zonele din jurul Templului Senso-ji (Kannonsama), un templu budist, care domină aceste locuri de peste 1000 de ani. Accesul la Senso–ji se face prin Poarta Tunetului, renumită pentru felinarele colosale din hârtie roşie şi cumplitele zeităţi care îl păzesc. Legenda spune că templul a fost construit de trei pescari, în secolul al VII-lea, după găsirea în plasele lor a unei statuete a lui Kannon, Zeiţa Iertării, ca mai apoi, în vis zeiţa să ii roage să ridice acest templu.

8

Sfat: din Tokyo puteţi face excursii de o zi catre Nikko si Hakone.

Chiar dacă eşti hotărât să stai doar în Tokyo, trebuie să îţi rezervi o zi să vizitezi Nikko, aflat la doar 128 km mai la nord. Aici se găsesc unele dintre cele mai importante situri istorice ale Japoniei. Oraşul se află în parcul naţional Nikko, o frumoasă zonă alpină, o destinaţie perfectă pentru excursionişti vara şi pentru schiori iarna, având numeroase lacuri, cascade şi onsen (izvoare termale). Dar pentru că timpul alocat vizitării acestui oraş este limitat, gândul şi paşii se îndreaptă rapid către principalele trei obiective: Shin-kyo bridge, Tosho-gu Shrine si Kanmangafughi Abyss.

Elegant si purpuriu,  Shin-kyo bridge (Podul Sacru), contruit din lemn în anul 1636 şi refăcut în 1907, la scurt timp dupa ce apele învolburate l-au distrus, se arcuieşte peste râul Daiya-gawa, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase poduri din lemn din Japonia, facilitând cândva trecerea din partea estică a oraşului către zona templelor şi altarelor.

9

Unul dintre aceste temple, este Tosho-gu Shirine (Altarul Tosho-gu), locul de veci al shogunului Tokugawa Ieyasu , fondatorul shogunatului Tokugawa care a condus Japonia peste 250 de ani. Altarul, reprezintă un complex de clădiri aşezate într-o pădure cu arbori seculari.  Spre deosebire de simplitatea tradiţională a arhitecturii templelor japoneze, altarul Tosho-gu conţine nenumărate sculpturi în lemn, colorate, decorate cu frunze aurii şi diferite elemente din natură. O altă caracteristică a acestui templu este faptul că prezintă atât elemente shintoiste cât şi budiste, elementele comune fiind normale până în perioada Meiji, când Shinto a fost în mod deliberat separat de Budism. Peste tot in Japonia, în altare, elementele budiste au fost separate de cele shintoiste, dar la Tosho-gu separarea celor două religii nu a mai fost finalizată.

10

Incărcaţi cu energia specifică templelor, ne îndreptăm apoi, agale catre Kanmangafughi Abyss. Drumul pânâ la cel de-al treilea obiectiv, ne oferâ privilegiul de a traversa un mic cartier la oraşului Nikko, cu străduţe înguste, case tradiţionale japoneze, decorate cu bonsai şi minunate aranjamente florale, felinare roşii şi porţi din lemn. Liniştea domină intreaga comunitate, întreruptă din când în când de zgomotul discret al uşilor glisante specifice casuţelor japoneze.

Kanmangafughi Abyss, foarte aproape de Nikko, este un mic defileu, format în urma unei erupţii a vulcanului Nantai.    În faţa noastră se deschide un peisaj superb, o frumoasă cărare printre arbori seculari, râul săpând dea lungul timpului în roca vulcanică, zgomotul căderilor de apa, frunzele multicolore ale copacilor, răcoarea pădurii, cele aproximativ 70 de statui Jizo din piatră, aliniate, acoperite cu căciulă şi fular roşu aprins, veghind la liniştea celor decedaţi, un loc de contemplare şi bucurie a sufletului. Încet, întunericul cuprinde întreaga zonă, felinarele din hartie şi luminile difuze ne ghidează discret către micuţa gara din Nikko.

11

12

Chiar dacă mai sunt foarte multe de vizitat în Tokyo, următoarea zi onorăm cu mare placere “invitaţia” primită de la Fuji san. Micul dejun este servit, JapanRail pass-ul este nerăbdător, aşadar purcedem către Tokyo Central Station, unde Shinkansen-ul (Bullet train – trenul de mare viteză) „ne aşteaptă”. Ne aşteaptă este un fel de a spune, pentru că aceste trenuri au întarziere per an, per întreaga Japonie de doar … mare atenţie: 50 secunde !!!. Naveta spaţiala, pentru că acesta este senzaţia din toate punctele de vedere, ne poartă cu viteze de peste 230 Km / h către zona Hakone, locul de pornire către Fuji, simbolul, muntele sacru al Japoniei.

13

Hakone face parte din Parcul National Fuji-Hakone-Izu, aflat la mai puţin de 100 km de Tokyo, faimos pentru izvoarele termale, frumuseţea naturală şi panoramele asupra Mt. Fuji, una dintre cele mai populare destinații în rândul turiştilor japonezi și internaționali. Şi pentru că zona oferă o diversitate de opţiuni, alegem să urcăm către Owakudani (Valea Clocotelor) cu coborâre pe celălalt versant către Ashinoko Lake şi retur către Hakone. Urcăm cu un tren cu cremalieră, pe cea mai veche cale ferată de munte din Japonia, într-o atmosferă de toamnă, cu păduri multicolore, văi înguste, tuneluri şi viaducte. Urmează punctul intermediar de unde ne preia trenul pe plan înclinat, apoi cable car-ul din care poţi admira întrega zonă montană. Totul pare o expoziţie de pictură in aer liber.

Ajungem la Owakudani  – Valea Clocotelor – zona din jurul craterului creat la ultima erupţie în urmă cu 3000 de ani. Astăzi, o mare parte din zonă este o zonă vulcanică activă unde gazele sulfuroase, izvoarele termale și râuri fierbinţi ies la suprafaţă. Traseul ne poartă pe o alee amenajată printre guri cu aburi și sulf şi zone cu apă fierbinte. Un peisaj ireal. Aici experimentăm ouă fierte direct în apa clocotită ajunsă la suprafaţă, a căror coajă este înnegrită de sulf.

La 180 de grade, în spatele nostru, se înalţă în depărtare, acoperit de zăpadă, Fuji san (Muntele Fuji) 3776 mt alt., cel mai înalt munte din Japonia, un munte sacru pentru niponi, despre care se spune că fiecare japonez ar trebui să îl urce măcar o dată în viaţă. Imaginea este copleşitoare şi nu ratăm ocazia să o prindem pe camera foto şi pe retină. Ne luăm la revedere de la Muntele Fuji neştiind ca îl vom revedea în drum către Kyoto. Ne continuăm traseul, coborâm prin intermediul cable car-ului către  Ashinoko Lake (Lacul Ashinoko), un lac vulcanic, un simbol, alături de muntele Fuji în fundal, al oraşului Hakone. Spre marea nostră surpriză, placută de altfel, întorcerea către Hakone presupune traversarea lacului la bordul unei corăbii cu pânze, fapt care ne oferă timp de 30 minute posibilitatea contemplării peisajului, a muntelui Fuji in luciul de apă şi a unui Tori Gate aflat la marginea lacului. Se înserează… ne întoarcem în Tokyo, de la care ne vom lua la revedere a doua zi, pentru a ne bucura din nou de experienţa călătoriei cu Shinhansen-ul, către Kyoto.

 

Kyoto – căminul spiritual al Japoniei.

 

Tokyo si Kyoto, actuala şi fosta capitală, două oraşe cu nume identice, doar anagramate. Tokyo, un oraş al  tehnologiei, dezvoltării continue şi milioanelor de oameni care mişună în permanenţă, Kyoto este locul unde laşi spiritul să se bucure: în temple, în culori, în multă linişte.

Începem periplul prin Kyoto cu un loc deosebit de frumos si liniştitor, templul Kiyomizu-dera, aşezat pe o colină impădurită, un complex alcătuit din mai multe pavilioane colorate precum şi un mic pavilion care adăposteşte câteva căderi de apă. La intrare te întâmpină, numeroase trepte cu  o poartă mare portocalie , în dreapta ei domneşte un pavilion roşiatic şi înalt care domină întreaga colină, iar în spatele lor se află micile cascade precum şi pavilionul principal al templului cu faimoasa verandă de unde poate fi admirat oraşul. Coborârea pe aleile tempului ne dezvaluie din nou armonia dintre om şi natură, locurile de odihnă şi pavilioanele bine şi atent îngrijite, alături de vegetaţia perfect protejată.

14

Ieşirea din templu, ne oferă ocazia de a vizita districtul Higashiyama de-a lungul pantelor joase din estul oraşului Kyoto. Higashiyama  este unul dintre cartierele istorice cele mai bine conservate ale orasului. Este un loc minunat pentru a experimenta tradiţiile acestui oras, în special între Kiyomizu-dera si Yasaka Shrine, unde straduţele înguste, clădirile din lemn şi magazine tradiţionale invocă un sentiment de veche capitală, unde ai ocazia să admiri costumele tradiţionale japoneze (chimono) îmbracate cu mare plăcere de tinerele fete care ne-au oferit privilegiul şi onoarea de a păstra o amintire imortalizată pe camera foto.

15

Urmează faimosul cartier Gion, cartierul gheişelor, al restaurantelor şi cafenelelor, al caselor vechi japoneze perfect conservate. Gion este locul unde se desfăşoară o mare parte din acţiunea romanului “Memoriile unei Gheişe”, de Arthur Golden.  Am strabătut străduţele Gionului, ne-am bucurat de aranjamentele si verdele din curţile oamenilor, de bambusul asortat, de pârâul care curge prin mijlocul catierului şi nu în ultimul rând de mâncarea tradiţională japoneză.

A doua zi avem ocazia să participăm la festivalul Jidai Matsuri care se desfaşoară  în fiecare an pe 22 octombrie, celebrând fondarea oraşului Kyoto. Un adevarat spectacol de culoare,  acesta constă într-o paradă care circulă de la Palatul Imperial pana la Templul Heian. Participanții la parada sunt îmbrăcați în costume din toate categoriile sociale şi toate perioadele istoriei japoneze, precum și figurile istorice celebre. Există aproximativ 2000 de participanți și este nevoie de două ore pentru a viziona întreaga procesiune.

16

Avem din nou ocazia să vizităm Palatul Imperial, de data aceasta Palatul Imperial din Kyoto, astăzi folosit doar la primirea oaspeţilor de seamă. Acesta a fost  reşedinţa familiei imperiale japoneze până în 1868, când împăratul și capitala s-au mutat de la Kyoto la Tokyo. Palatul este situat în Parcul Imperial din Kyoto, un parc atractiv în centrul orașului.Complexul este protejat de ziduri lungi și cu porţi de acces foarte înalte, alcătuit exclusiv din cladiri din lemn, care au fost concepute la vremea aceea sa fie demontate si usor mutate dintr-o locaţie în alta datorita ameninţărilor vremii, palatul fiind mutat de foarte multe ori de-a lungul secolelor. Grădinile tradiţionale japoneze sunt ominiprezente în interiorul palatului iar sentimentul de liniste este coplesitor.

17

Sfaturi: excursii de o zi din Kyoto: Fushimi Inari, Arashiyama – Sagano, Nara si Hiroshima.

Fushimi Inari Shrine este un important altar Shinto din sudul oraşului Kyoto. Este renumit pentru miile de Torii Gates (Porti Tori), care se întind una dupa alta, formând un tunel portocaliu, o alee care urcă pantele împădurite  ale Muntelui sacru Inari, care se ridică la 233 de metri. Aici a fost filmată una din scenele filmului „Memoriile unei Gheişe”.  Fushimi Inari este cel mai important din miile de altare dedicate zeului Inari, zeul orezului. Vulpile sunt foarte prezente ca şi simbolistica şi motive de altar, ele fiind mesagerii acestui zeu.

18

Arashiyama Sagano la vest de Kyoto, o zonă de o frumuseţe uimitoare, care a fost favorizată de clasele nobile în urmă cu sute de ani. Astăzi, Arashiyama este considerat a fi a doua cea mai populara destinaţie turistică din jurul oraşului Kyoto. Este minunată atunci când arţarii de culoare rosu aprins „imbraca” zona, până aproximativ pe la mijlocul lunii decembrie. Această zonă este cel mai bine de explorat pe jos, deoarece există întotdeauna ceva de admirat de-a lungulul drumului, inclusiv temple, altare, paduri de bambus, vile private vechi, străzi înguste cu magazine de artizanat şi suveniruri.

19

Prima capitală stabilă a Japoniei, înființată în anul 710 la Heijo, cunoscută astazi sub denimirea de Nara, situată la mai puțin de o oră de Kyoto, rămâne un oraş plin de comori istorice, inclusiv unele dintre cele mai vechi și mai mari temple din Japonia. Unul dintre ele este Todaiji Temple (Marele Templu de Est). Intrarea în templu este facilitată de Poarta Nandaimon, o poartă mare de lemn vegheată de două statui feroce. Am fost extrem de plăcut surprinşi să  întâlnim pe aleile parcului Nara în drum spre templu, zeci de cerbi si căprioare libere „împrietenindu-se” cu vizitatorii pentru Senbei Shika, biscuiţi speciali pentru căprioare, pe care îi găseşti la magazinele special amenajate, pentru aproximativ 150 de yeni. Todaiji Temple, construit in anul 752, este unul dintre cele mai faimoase temple din Japonia si un punct de reper al orasului Nara. Sala principală, Big Buddha Hall este cea mai mare clădire din lemn din lume, în ciuda faptului că actuala reconstrucție din 1692 este de numai două treimi din dimensiunea originală a templului. Clădirea masivă adăposteşte una dintre cele mai mari statui din bronz ale lui Buddha (Daibutsu) din Japonia având 15 metri înălțime.

20

 

21

Din itenerariul acestei vacanţe nu putea lipsi, unul dintre oraşele care au suferit atunci când faţa cea mai urâtă a speciei umane a iesit la iveala, Hiroshima, oraşul care a renăscut din propria cenuşă şi care a privit, din primul moment de dupa dezastru, cu speranţă  spre viitor. Astăzi sunt doar câteva, dar foarte puternice elemente, care amintesc de acele momente tragice: parcul Păcii, care cuprinde Dom-ul Bombei Atomice, ceea ce a rămas din fosta cladire a prefecturii, clădire ce a servit ca locație pentru a promova industria din Hiroshima si Muzeul Memorial al Păcii, care doreşte pe de o parte să evidenţieze tragedia de  la 6 august 1945 şi clipele cumplite care au urmat şi pe de altă parte lupta continuă a oraşului Hiroshima de eradicare şi în prezent a armelor nucleare. Imaginile, descrierile, lucrurile personale, marturiile oamenilor expuse in muzeu sunt coplesitoare si foarte emotionante.

22

Dragii mei, cu siguranţă exeprienţa japoneză ne-a îmbogăţit cu gânduri şi trăiri, am încercat să ne bucurăm de toate elementele tradiţionale japoneze, să vizităm temple budiste sau şintoiste, palate imperiale, să admirăm aranjamentele florale, gradinile tradiţionale japoneze, artele marţiale, gheişele sau costumele tradiţionale, să încercăm preparatele bucătariei japoneze, să bem sake, să ne odihnim în Ryokan pe tatami, să trăim senzaţiile oferite de Shinhansen sau rutele montane, să intram în contact cu oamenii acestei minunate ţări, să înţelegem modul lor de a trai, să fim parte, în măsura în care se poate, la istoria lor, să încercăm lucruri şi trăiri noi în general.  Dar cea mai mare bucurie este faptul că am înţeles poate prima oară la un nivel concret, ce înseamnă conştiinţa colectivă şi responsabilitatea acestui popor şi cât de sus i-au dus acestea pe niponi, să vezi respectul pe care şi-l poarta unii altora prin respectarea unor reguli clare, uneori duse la extrem, cum ar fi banalul “nevorbit” la telefon in locuri publice sau evitarea folosiri tastaturii şi mouse-ului în trenuri, pe motiv că deranjează,  politeţea cu care îşi vorbesc, cum îţi zâmbesc şi se apleacă în faţa ta mulţumindu-ţi pentru orice, sau voinţa şi puterea cu care trec peste tragediile naţiei lor.

 

Autor: Aurel Birladeanu

 

“Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.

 

 

 

 

 

Berceni – un cartier de kkt?

noiembrie 10, 2012

NOTA: Intrebarea din titlu are doar rolul de a interoga caracterul local/regional/national/global al afirmatiei.

Cica dragostea e oarba. Mult prea oarba, as zice. Asa am ajuns eu in Berceni. Un cartier SF… SF de filme din alea proaste, care ilustreaza o societate bolnava, un viitor de kko si sperante desarte. Cum, in anul 2012, mai este posibil un trai ca in acest sector? Sau este deja extins chiar la nivel global si eu nu fac decat sa ma „plang” de inadaptarea mea sociala (nu m-as mira:) ).  As avea multe de comentat, de dezbatut, de analizat si de…. cine mai stie de ce. Dar ma voi rezuma la a le expune cat pot de succint. Concluzii si comentarii astept de la voi – macar pentru a vedea ca, de fapt, eu gresesc. Deci…

CE NU IMI PLACE LA BERCENI – Bucata dintre Sos. Oltenitei si Sos. Berceni, cel putin:

– mirosul de canal si gunoi neridicat, intalnit la tot pasul pe strada. Uneori ma face sa ma gandesc cu jind la o buda proaspat data cu clor.

– lipsa locurilor de joaca/spatiilor verzi. La categoria locuri de joaca pot fi incluse, cu indulgenta aferenta constientizarii miracolului ca nu m-am nascut intr-o tara avand conditii de viata mult mai mizere, vreo 3-4 parcuri de cate 200 mp…cred…

– prea multi ciudati pe metru patrat.Nu ma refer doar la o anumita minoritate, pt. ca este deja un fenomen mult mai amplu, care genereaza indivizi din ce in ce mai gaunosi. Din ce in ce mai multi, mai needucati si mai agresivi. Si nimeni nu le face nimic (decat in visele lor „frumoase”, printre frunze si prafuri de de toate).

– oamenii asa zis normali care mai sunt, nu prea mai sunt in toate ale lor. Du-i intr-o societate civilizata si vezi la ce ma refer.

– scoli, gradinite, institutii de educare – zero. Zero barat. Degeaba poate ai profesori cat de cat ok, daca programa este tot ca pana acum, iar invataceii tot mai nemotivati (desi la supt acadeaua or fi toti cel putin la fel de performanti precum idolii zilelor curente).

– sanatate = zero. Oare ce ii mai tine pe putinii medici buni pe la spitale/dispensare (de stat)? O intrebare pe care mi-am pus-o de mii de ori. Recunosc, as da oricand bani unui medic bun, chiar de ar fi ultimii mei bani. Am facut-o deja. Din simplu spirit de conservare si de a-mi vedea „copiii mari” si din faptul ca mi se pare INCREDIBIL ca un medic sa aiba salariul pe care stiu ca il are…dupa atata scoala, dupa atatea vieti salvate, dupa tot… la fel ca atatea alte specializari din tara asta.

– politete/cei 3 ani de acasa. Nu exista. Pe langa elementarele apucaturi de a nu scuipa, injura la fiecare cuvant si a face alte lucruri de natura strict personala in public, aici a iti bate nevasta sau copiii este ceva natural, pentru multi („barbati”, femei, copii). Degeaba sunt biserici la tot pasul, invatamintele propovaduite de ele sunt ireale.

– siguranta…cum sa zic…. aici cand merg seara pe afara, e totul sumbru, lugubru, ascuns… in vechiul meu cartier existau efectiv „gasti” la fiecare bloc…veneam, plecam de la scoala – ei erau acolo, cerand 5 minute de atentie – cat ii salutam si le ziceam vreo stupiditate. Aici, in Beceni, totul este ascuns. Mergi linistit pe strada si afli peste 2 ore de la stiri ca nu stiu ce gasti s-au impuscat fix in locul prin care te intorsesei de la munca. Evident, locul era unul perfect pustiu – dupa cum ti-l aminteai…la fel l-ai gasit si cand te-ai dus sa-l revezi.

Ce imi place la Berceni (…):

– in ultimii 4 ani, de cand e Piedone primar, au inceput sa apara spatii verzi, locuri de joaca mai bine ingrijite si mult mai bine dotate. E usor sa imi amintesc pt. ca acum 4 ani rascoleam prin nisip si pietris, inaintea copiilor, pt a vedea daca este lasat vreun ac de siringa de la vreun drogat. Sau daca „bolovanul” ala este chiar din pamant sau vreo ramasita de la caini/oameni. Si pentru ca nu aveam leagane si tobogane adevate persoanelor sub 18 ani (& high). Mentionez ca nu le am cu politica. Doar ca unele lucruri sunt atat de evidente incat…

Ce sa va zic…sigur am uitat multe… si am deja o puternica nostalgie a locurilor in care am crescut.

Ce ziceti, la voi e mai bine?

Speedmania.ro – READY 4 news!

noiembrie 23, 2011

S-a lansat speedmania.ro, un site interesant predominant in limba engleza, cu stiri proaspete din industria auto.  Click aici, merita vizita!

Ce profit are YouTube?

aprilie 23, 2009

Un site mega-neprofitabil.

De la infiintarea sa in anul 2005, popularitatea YouTube a capatat un caracter viral, avand in fiecare zi milioane de vizitatori.

Potrivit Nielsen Online, in 2009 este pe locul cinci in topul celor mai populare branduri web din SUA, cu peste 83 milioane de vizitatori in luna februarie.

Top Branduri in SUA - 2009

Pentru anul 2009, Credit Suisse estimeaza ca aproximativ 41% dintre streamurile video ale SUA vor fi prin YouTube, site-ul ajungand la 375 milioane de utilizatori unici din intreaga lume.

Insa nu ar trebui sa crezi ca profitul realizat este la fel de mare precum toate aceste cifre referitoare la timpul petrecut pe site si la numarul mare de vizitatori unici.

Iata cateva dintre estimarile pentru veniturile YouTube (pentru anul 2008 sau 2009, dupa caz):

Desi au valori impresionante, variate, aceste venituri sunt ingenunchiate de costurile cu mentenanta site-ului.

Potrivit Multichannel News, analistii Credit Suisse estimeaza costul de colocare, licentierea contentului, nevoile hardware si alte cheltuieli vor depasi 700 milioane $ in anul 2009.

De fapt, colocarea si licentiera contentului, care pot fi usor estimate, vor constitui 87% din cheltuielile totale.

Nota: acest articol este tradus si adaptat de pe eMarketer.com.

Cine foloseste Twitter?

aprilie 22, 2009

Desi( inca) nu ma numar printre fanii sai, inteleg ca Twitter face ravagii in randul internautilor din Romania.  De multe ori chiar m-am intrebat: oare cine sta pe Twitter??? Si am gasit raspunsul: vezi graficul de mai jos.:)

Utilizatorii Twitter in Romania


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.