Nicicând

În zori de dimineaţă lină m-am trezit cu spaimă
Şi îndată o scrisoare dulce m-am pornit a scrie.
Dar un gând năprasnic mă biciui cu recea-i lamă:
Cui o trimit acum când plecarea ta e atât de vie?

Am văzut întuneric şi lumină şi arzătoare ploi.
Am văzut zile însorite ce păreau a fi eterne.
Am văzut apoi lacrimi brăzdându-mi obrazul, şuvoi.
Şi întotdeauna am sperat că te voi revedea pe tine…

Pe perna albă se mai cunoaşte urma feţei tale…
Raze jucăuşe de soare te caută peste tot cu nepăsare,
Te vor afla cu siguranţă în altă parte – măcar ele…
Pe piele-mi pare că simt a ta pierdută mângâiere.

Am văzut întuneric şi lumină şi arzătoare ploi.
Am văzut zile însorite ce păreau a fi eterne.
Am văzut singuratatea şi ani fără prieteni, goi.
Şi întotdeauna am sperat că te voi revedea pe tine…

Mi-am întors faţa către Iisus şi plângând i-am spus:
„Doamne, ajută-mă în astă viaţă să-mi găsesc o cale…”
Dar zilele însorite de altădată deja au trecut de apus
Şi nimeni nu poate şi nu vrea a-mi reîntoarce clipele…

Am văzut întuneric şi lumină şi arzătoare ploi.
Am văzut zile însorite ce păreau a fi eterne.
Văd şi acum lacrimi brazdându-mi obrazul, şuvoi.
Căci ştiu că nu te voi mai revedea nicicând pe tine…

 

***07 mai 2003

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: