Dorinţa

Aş vrea ca-n multele mele clipe necăjite
Să am puterea sa dispar ş-apoi s-apar
Pe vârful înverzit de viaţa al unui munte
Sub albastra suflare a cerului fără hotar.

Să-mi odihnesc privirea de-atâta trăire obosită
În a lacului fără sfârşit şi limpede oglindă.
Să-mi limpezesc auzul încondeiat de zgomot
În al cascadei cristalin şi dulce ropot.

Să-mi eliberez din închisoarea obişnuinţei
Fiecare ganduleţ izolat în pivniţa dorinţei.
Să pot să dau frâu liber întregii mele voinţe.
Pe tăpşanul înrourat de lacrima fiecarei dimineţe.

S-ating cu mâna norii pufoşi şi să ma joc cu razele de soare,
Să zbor alături de vulturul năprasnic până ce vazduhul ajunge la final,
Să mă înec în parfum de iarbă şi să mă-mbăt cu-a râului licoare,
Să cânt în înălţimi împreună cu o privighetoare al vieţii carnaval.

Şi să pot admira în pace de la acea înălţime
Ceea ce undeva jos mi se pare a fi o mica lume.
Să pot să tac şi-n liniştea lăsată să pot să-i mulţumesc
Lui Dumnezeu pentru toate clipele pe care le trăiesc.

*** 13 ianuarie 2003

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: